Durerea de dinți – cauze și remedii

Durerile dentare sunt o problemă întâlnită atât în cazul copiilor, cât și al adulților. Cu toții știm cât de neplăcută este o astfel de durere, fie că vorbim despre o măsea sau un dinte. De obicei acesta este momentul în care se face o programare la medicul stomatolog, mai ales dacă durerea persistă.

Motivele apriției durerii dentare sunt numeroase, însă acestea pot fi prevenite cu ajutorul unei igiene corespunzătoare și vizitelor periodice la medicul stomatolg. Aceste vizite sunt importante pentru că îi vor permite medicului să identifice la timp evenetualele probleme, iar atunci când este posibil chiar să prevină apariția acestora.

De ce apare durerea de dinți?

Motivele apariției durerii dentare sunt numeroase, însă cel mai frecvent este vorba despre o carie care are nevoie de tratament. Problema poate fi la nivelul dentinei, la nivelul nervului sau poate fi vorba chiar și despre gingie – tocmai de aceea este important să te adresezi medicului stomatolog pentru a identifica exact cauza durerii pentru a fi tratata eficient.

În afară de prezența unei carii dentare, există numeroase alte cauze pentru apariția durerii: un abces dentar, o boală gingivală, o fisură/fractură dentară, eruperea unui molar de minte etc. Indiferent de motivul pentru care apare durerea dentară, este important să ajungi la medicul stomatolog cât mai repede. Administrarea medicamentelor care ar putea ameliora durerea nu este întocmai recomandată fără prescrierea acestora de către un medic stomatolog deoarece orice durere este un semn al unei afecțiuni care necesită un tratament. În funcție de problema identificată și de diagnostic, tratamentul va fi diferit.

 

Cum prevenim apariția durerilor dentare?

Anumite afecțiuni nu vor putea fi evitate, însă durerea de dinți cu siguranță nu face parte din acea categorie. Există câteva recomandări extrem de importante pe care fiecare pacient trebuie să le urmeze pentru o sănătate orală mai bună:

  • Periajul dinților de cel puțin 2 ori pe zi (se recomandă după fiecare masă)
  • Utilizarea aței dentare cel puțin o dată pe zi
  • Folosirea unei paste de dinți cu fluor
  • Evitarea consumului de alimente care au o cantitate mare de zahăr
  • Evitarea consumului de băuturi cu acid, coloranți sau zahăr
  • Evitarea/renunțarea la fumat
  • Vizitele periodice la medicul stomatolog

Dinții sunt foarte importanți pentru fiecare dintre noi nu numai din punct de vedere estetic, cât și pentru funcționalitatea lor. Cu cât vom avea mai mult grijă de ei, cu atât ne vom bucura mai mult timp de sănătatea lor! Programează chiar acum o consultație pentru a preveni eventualele afecțiuni dentare. O poți face online, chiar AICI.

Share:

Lasă un răspuns