Pierderea unui dinte sau a unei măsele este frecventă întâlnită în cazul adulților. Sigur, o igienă dentară bună te poate ajuta să nu ajungi în acest punct, însă pot apărea situații neprevăzute oricât de multă grijă ai avea de dinții tăi.
Un adult are 32 de dinți permanenți (după ce au fost înlocuiți cei 20 de lapte) – incluzând aici și cei 4 molari de minte despre care vă povesteam în articolul anterior. Fiecare dintre aceștia joacă un rol important în viața ta de zi cu zi. Pe lângă rolul estetic, aceștia au rol masticator și fonetic.
Pierderea unui dinte, indiferent de vârsta la care se produce, este o experiență neplăcută, uneori traumatizantă, însă consecințele apar dacă nu se recurge în cel mai scurt timp la înculuirea acestuia.
Există numeroase motive pentru care nu ar trebui niciodată să rămâi cu un spațiu edentat (dinte lipsă):
- afectarea dinților învecinați
- afectarea țesutului gingival
- afectarea osului (osul rămas se va resorbi, iar acest lucru va duce la imposibilitatea inserării unui implant)
- migrarea (deplasarea) dinților de pe aceeași arcadă – vor încerca să se apropie și să umple spațiu rămas
- migrarea dintelui/a măselei de pe arcada opusă – va încerca să umple spațiu rămas
- modificare ocluziei (a mușcăturii)
- dureri în articulația temporo-mandibulară
- apariția bruxismului
- favorizarea apariției cariilor și a pungilor parodontale din cauza spațiilor formate
O extracție trebuie să fie întotdeauna urmată și de o soluție pentru recâștigarea funcției pe care o avea dintele/măseaua care respectivă. Implantul este în momentul actual soluția ideală care poate înlocui orice număr de dinți absenți. Aceasta este soluția cea mai apropiată de dinții naturali datorită faptului că implantul va ține locul rădăcinii naturale a dintelui, oferind astfel rezistență superioară în timp. Fie că vei alege un implant dentar, o punte dentară sau o proteză, înlocuirea dinților pierduți trebuie să fie o prioritate!
Programează chiar acum o vizită la cabinetul nostru. Este simplu și se face online cu un click AICI!