Profilaxie

Ne aflăm într-o perioadă în care atenţia oamenilor se îndreaptă din ce în ce mai mult spre îngrijirea corporală, spre aspectul fizic al fiecăruia  şi moduri de alimentație sănătoase, aspectul dinţilor ocupă un loc foarte important in viaţa socială. Studii efectuate în domeniu au ajuns la concluzia că atunci când întâlnim o pesoană, în 80% din cazuri atenţia noastră se îndreaptă spre faţă,  în mod special asupra dinţilor. Zâmbetul are o importanţă covârşitoare în viaţa noastră cotidiană, acesta fiind un motiv suficient pentru a-i acorda o atenţie crescută.

Profilaxia orală implică atât pacientul cât şi medicul dentist având ca scop menţinerea în stare de sănătate a întregului aparat masticator. Dintre modalităţile prin care stomatologul poate să vă protejeze dinţii putem aminti detartrajul cu ultrasunete şi profijet (airflow), periajul profesional, precum şi şedinţele periodice de fluorizare. O atenţie deosebită trebuie acordată modului în care ne periem pe dinţi, adică  tehnicilor de periaj. Activităţile solicitante din timpul zilei nu ne permit de fiecare dată să ne periem pe dinţi după ce mâncăm , dar putem folosi aţa dentară şi apa de gură , care pot fi la îndemâna tuturor, acestea fiind de altfel un mijloc suplimentar, la fel de important ca şi periajul , în întreţinerea igienei orale.

Pentru a ne menţine starea de sănătate orală în parametri optimi, trebuie să efectuăm un control periodic cel puţin  odată la şase luni ( acesta fiind un interval de timp indicat de medici pentru evaluarea sistemului masticator). Rezultatele tratamentelor dentare pot fi menţinute în timp doar printr-o întreţinere constiincioasă şi prin vizite regulate la stomatolog. În discuţiile cu medicul stomatolog se va pune accentul pe importanţa igienei şi a alimentaţiei corespunzătoare (bogată în minerale, vitamine, săracă în carbohidraţi) pentru păstrarea integrităţii dinţilor, asigurarea unei dentitii sănătoase şi rezistente la carie. În timpul şedinţelor de consultaţie se va evalua statusul oro-dentar, cu indicarea tehnicilor de periaj, iar pentru profilaxia cariei dentare şi a decalcifierilor se vor realiza şedinţe de fluorizare. Nu trebuie să uităm faptul că , asa cum îngrijim dinţii aşa îi vom avea , iar sintagma “de ce să merg la dentist dacă nu mă doare “ este pentru pacientul care are grijă de starea sănătăţii orale, de mult depăşită.

AriMed DENT oferă servicii de profilaxie dentară la cel mai înalt nivel :

  • detartraj cu ultrasunete
  • igienizări cu airflow ( easy-jet ), pentru îndepărtarea coloraţiilor dentare, în special purtătorilor de aparate dentare fixe  ( bracketuri )
  • periaje profesionale cu paste abrazive
  • sigilări dentare – Sigilarea se face atât la dinţii temporari ( de lapte ) dar, mai ales, la cei permanenţi, de obicei imediat dupa ce au erupt. Metoda se aplica în special pe dinţii definitivi în intervalul de vârsta 6 – 15 ani. Incidenţa cariei dentare în urma sigilării dinţilor se reduce cu până la 80%.
  • fluorizări cu geluri speciale