Implantologie

Ce este implantul dentar?

Implantul dentar este o intervenţie chirurgicală prin care se introduce o radacină artificială  pentru un dinte nou sub forma unei piese de titan pe arcada dentară.

Eviţi să râzi cu gura deschisă ori să mănânci în public deoarece zâmbetul sau dantura ta pot să descopere spaţiul lăsat de dinţii lipsă?

În aceste cazuri implantul dentar este una din posibilitaţile de a face să zâmbeşti, să mănânci confortabil şi să-ţi recapeţi încrederea în tine.

 În anii 2000 este de neconceput crearea unui plan de tratament fără a se lua în considerare posibilitatea implantelor, în special datorită prognosticului cel puţin egal dacă nu superior al reabilitării orale prin implante în comparaţie cu metodele terapeutice considerate clasice pentru rezolvarea edentaţiilor. Dacă sunt corect gândite şi aplicate, procentul de succes al tratamentelor cu implante este foarte ridicat.

Caz edentaţie un dinte

Caz edentaţie multiplă laterală

Caz edentaţie totală

În general orice persoană căreia îi lipseşte unul sau mai mulţi dinţi poate apela la implant dentar.

Principalele limite sunt date de cantitatea şi calitatea osului în care se va insera implantul , poziţia sinusului maxilar la arcada superioară sau a   canalului mandibular cu vase şi nervi pentru arcadă inferioară. De aceea, înainte de plasarea implanturilor dentare se va face un set de radiografii speciale – numite radiografii panoramice, tomografii computerizate şi analize de sânge.

Cunoaşterea istoricului medical şi dentar al pacientului şi executarea unui examen de specialitate va ajuta medicul implantolog să decidă daca eşti un candidat bun pentru implant.

Până la ce vârstă se pot face implanturi dentare?

  • Vârsta nu este un impediment pentru a beneficia de un implant ci sănătatea generală a pacientului este cea care contează. Tratamentul cu implanturi poate fi contraindicat în cazul anumitor boli cronice. 

Condiţii pentru un implant de succes.

Implantul dentar funcţionează imitând structura dintelui natural. De aceea, condiţiile existente în gură pot afecta succesul unei proceduri de implantare.

 Ca şi dintele natural, implantul este inserat în osul maxilarului. Un os sănătos poate susţine un implant dentar.

 Osul trebuie să fie destul de înalt şi gros pentru ca implantul să încapa în el. Maxilarul trebuie să aibă un os solid la exterior în jurul osului mai moale din interior pentru a putea ţine implantul în siguranţă. O gingie sănătoasă ajută la protecţia maxilarul de infecţie prin vindecarea strânsă în jurul implantului.

 Concluzia este urmaroarea: dacă în gura ta există condiţii suficiente şi ai o stare generală de sănătate bună atunci eşti un posibil candidat pentru implant dentar.

Ce analize sunt necesare pentru operaţiunea de implant dentar?

  • Pentru a putea începe operaţiunea de implant dentar trebuie să prezentaţi clinicii sau cabinetului stomatologic examenul medical, dovedind prin acesta faptul că sunteţi un pacient apt, prin rezultatul următoarelor analize:
  • Hemoleucogramă
  • Glicemie
  • Calcemie
  • Timpi de sângerare
  • Timpi de coagulare
  • VSH

Doare intervenţia de introducere a implantului dentar ?

  • Durerea resimţită pe timpul inserării unui implant dentar nu este mai mare ca în cazul unei extracţii dentare. Anestezia modernă administrată  împreună cu un calmant uşor contribuie la o stare generală bună a pacientului, în care nu simte durere şi poate coopera cu medicul pe timpul intervenţiei chirurgicale. Considerăm că folosirea tehnicii  inhalosedării prezintă un dezavantaj din acest punct de vedere deoarece pacientul nu mai este cooperant cu medicul pe perioada intervenţiei.  

Care sunt etapele de tratament şi cât durează?

  • După efectuarea de radiografii, tomografii computerizate  şi teste de sânge, se începe intervenţia de plasare a implantului, sub anestezie. După ce acesta este inserat în os, se acoperă cu gingie, iar pacientul nu simte decât firele de sutură. Un disconfort moderat poate apărea după aproximativ 3 ore, atunci când anestezia încetează să-şi mai facă efectul.
  • Această intervenţie durează aproximativ o oră, sau un timp mai îndelungat dacă este plasat un număr mai mare de implanturi sau dacă se practică o intervenţie de adiţie osoasă sau se face un sinus lift.
  • Urmează perioada de aşteptare, în care implantul face legatura cu osul, aşa numita perioadă de osteointegrare, care durează 4- 6 luni. Apoi este ataşat bontul protetic. Ataşarea bontului protetic şi protezarea prin coroane, punţi sau proteze necesită câteva şedinţe şi durează maxim 10 zile deoarece este necesar mai mult timp la laboratorul de tehnică dentară care execută coroanele sau protezele pe implanturi.
  • De reţinut este că fiecare pacient reprezintă un caz unic şi de aceea este dificil de menţionat un timp anume.

Ce trebuie să luăm în calcul ?  

  • Pentru a ajunge la preţul implantului dentar trebuie să cunoaşteţi câteva aspecte care reflectă preţul.
  • Preţul unui implant reflectă puritatea titanului din care este fabricat, tehnologia fabricării şi calitatea sterilizării lui după procesul de fabricaţie.
  • Calitatea titanului nu este ceva aleatoriu ci este cel mai important aspect deoarece titanul este biocompatibil şi permite asimilarea de către organism a implantului prin creşterea de os natural pe implant. Pe un titan de proastă calitate osul natural nu va creşte iar, în timp, acest implant va fi rejectat de către organism.
  • Fiecare implant este ambalat separat şi are o serie cu care poate fi verificată data fabricaţiei.
  • Fiecare implant  are termen de folosinţă – timp în care se garantează sterilizarea implantului – dacă este depăşit acest termen nu va mai fi folosit.
  • Pe piaţă există mulţi producători de implanturi  dentare dar există o mare diferenţă între un implant dentar de calitate şi un holzşurub (mulţi producători de holzşuruburi şi şuruburi industriale au început să fabrice implanturi dentare).
  • Ţinând cont de aceste informaţii şi luând în calcul că un implant dentar reprezintă  ultima redută în calea  unei proteze dentare vă rugăm să analizaţi dacă trebuie să aveţi singurul criteriu preţul în alegerea unui implant dentar.
  • Pentru a nu avea surprize neplacute legate de buget cereţi  preţul pentru : implant dentar,  capacele de vindecare, bont protetic, coroana pe implant-eventual material de adiţie osoasă.

Care sunt avantajele implantului dentar ?

  • beneficii estetice și funcționale;
  • nu sacrifică integritatea dinților învecinați cum s-ar întâmpla în cazul realizării unei punți dentare;
  • durată de viață mai mare;
  • oprește rezorbția osoasă datorată lipsei dintelui sau dinților;
  • nu veți avea senzația de „artificial”;
  • implanturile dentare vă permit să mâncați și să vorbiți confortabil și cu încredere. Coroanele dentare aferente implanturilor sunt ancorate fix și transmit presiunile asemenea unui dinte natural;
  • rata de succes a implanturilor este foarte mare: 95% pentru mandibulă și 90% pentru maxilar.

Ce probleme  pot apărea?

  • Problema care apare în tratamentul prin implanturi este igiena deficitară a pacienţilor. Un pacient purtător de implant dentar trebuie să ştie că păstrarea implantului în gură depinde exclusiv de curăţarea gingiei din jurul implantului. De asemenea, un pacient purtător de implante trebuie obligatoriu să vină o data la 6 luni la medicul stomatolog pentru evaluarea periodică a acestora li pentru igienizare. Reţineţi că nepăsarea pacienţilor în igiena bucală este principala cauza în complicaţiile care apar în timp la implantele dentare

Ce contraindicaţii absolute sunt?

  • La pacienţii diabetici decompensaţi, uremici, bolnavi cardiaci, cu reumatism articular acut, hipertensivi, bolnavi cu tare sanguine, bolnavi iradiaţi

Ce contraindicaţii relative sunt?

  • Starea de graviditate sau lactaţia
  • Osteoporoza într-o formă uşoară. Se fac teste sangvine-fosfatază alcalină şi acidă
  • Boli cardiace compensate. Dacă pacientul ia anticoagulante, va întrerupe tratamentul la indicaţiile medicului curant şi va trece pe antibioterapie
  • Diabet în forme uşoare. Se face antibioterapie cu 2 zile înainte de aplicarea implanturilor, şi apoi încă 10 zile
  • Reumatism articular acut – tot sub profilaxie antibiotică
  • Alergie la unul din materialele implantate
caz7before
Înainte
caz7after
După
Fațete dentare no prep

În acest caz pacientul a optat pentru o soluție rapidă și conservatoare ce implică un timp scurt petrecut în cabinetul dentar.

Detalii:

  • În acest caz s-au aplicat fațete no prep pe dinții frontali.
  • Prepararea suprafeței vizibile a dinților este minimă.
  • Fațetele ceramice s-au aplicat pe dinți cu ajutorul materialului adeziv.
caz6-before
Înainte
caz6-after
După
Coroane unidentare zirconiu

Pentru această lucrare a fost folosit zirconiul deoarece este un material biocompatibil și bioinert, foarte bine acceptat de către corp și nu prezintă risc alergic.

Avantaje:

  • Este un material foarte rezistent și nu prezintă risc de fracturare.
  • Adaptarea pe dintele natural este perfectă, fiind realizată prin frezaj computerizat.
  • Estetica impecabilă – are culoare albă ca și ceramica și dintele natural. Coroana este greu de diferențiat de un dinte natural.